Partidul de centru-dreapta anticorupţie OLaNO, aflat în opoziţie, a ieşit învingător la alegerile legislative de sâmbătă din Slovacia, cu 25% din voturi, devansându-i pe populiştii de la guvernare, conform rezultatelor aproape complete, informează AFP şi Reuters.
„Oamenii vor ca noi să curăţăm Slovacia. Ei vor să facem din Slovacia o ţară dreaptă, unde legile se aplică tuturor, indiferent dacă sunt bogaţi sau săraci”, le-a spus jurnaliştilor, la Bratislava, liderul OLaNO, Igor Matovic.
Conform estimărilor, el ar urma să obţină o majoritate absolută, de 77 de mandate din 150.
Premierul în exerciţiu Peter Pellegrini a recunoscut înfrângerea partidului său, SMER-SD (18,4%, 39 de mandate).
mai mult la www.comisarul.ro