Conexiunea rusă: FBI a fost alertat de serviciile secrete britanice că un fost șef al contraspionajului american are activități suspecte la Londra

0
237

Charles McGonigal, fostul șef al biroului de contraspionaj din New York al FBI, a fost denunțat autorităților americane de către serviciile secrete britanice după ce s-a deplasat la Londra pentru a se întâlni cu o persoană de contact din Rusia, relatează Insider.

Mai multe surse le-au declarat jurnaliștilor de la Insider că britanicii au fost atât de alarmați de întâlnire încât l-au informat cu privire la aceasta pe atașatul FBI de la ambasada americană din Londra. Biroul Federal de Investigații al SUA a folosit apoi această informație pentru a deschide o anchetă împotriva lui McGonigal.

Fostul ofițer al FBI a fost arestat în luna ianuarie la New York, fiind acuzat că a luat bani de la oligarhul rus Oleg Deripaska.

Justiția americană îl acuză că a lucrat pentru fondatorul gigantului de aluminiu Rusal, deși Deripaska a fost sancționat de Departamentul de Stat de la Washington în 2018, cetățenilor americani fiindu-le interzise orice relații comerciale cu acesta.

/www.hotnews.ro/

 

Lasă un răspuns